Tablou de valoare descoperit de o studentă într-o canapea second hand :)

O studentă din Germania a avut o surpriză plăcută când a desfăcut canapeaua pe care a cumpărat-o cu 150 de euro, pentru că înăuntru a găsit un tablou veneţian de la începutul secolului al XVII-lea, pe care l-a vândut cu 19.200 de euro.

"Am deschis canapeaua şi înăuntru se afla acest tablou. Mi-am dat seama că este ceva de valoare, însă nu credeam că chiar atât", a relatat Ulrike Eisenhardt.
Tânăra, în vârstă de 22 de ani, s-a interesat pe internet şi l-a trimis pe bunicul său la o emisiune de televiziune specializată pentru ca tabloul să fie evaluat.
Tabloul, intitulat “Pregătirea de fugă în Egipt” şi atribuit şcolii pictorului veneţian Carlo Saraceni, a fost estimat mai întâi la o sumă cuprinsă între 5.000 şi 7.000 de euro. Pictura a fost însă scoasă la licitaţie în oraşul Hamburg şi a fost vândută pentru suma de 19.200 de euro, a precizat un reprezentant al Casei de vânzări Ketterer Kunst.
Ulrike Eisenhardt a afirmat că va folosi aceşti bani pentru a-şi plăti studiile de economie şi comerţ.

Comentarii

Postări populare