Designul viitorului: pereti decorati cu modele 3D

Designul de interioare al viitorului ofera noi dimensiuni casei tale, la modul propriu. Cea mai proaspata si inovativa tendinta este decorarea peretilor in modele 3D, pentru invaluirea locuintei intr-o atmosfera futurista, originala si foarte atragatoare.
Peretii decorati cu modele 3D sunt ideea patentata de studioul de design interior 3DWalldecor, specializat in amenajarea tridimensionala a peretilor. In afara de avantajul estetic evident, modelele avangardiste sunt si ecologice, fiind realizate din materiale precum bambusul si vopselurile prietenoase cu mediul. Aceste modele pot fi folosite pentru designul inedit al peretilor si tavanului, in locuinte, birouri, restaurante sau magazine.
De ce sa ai un perete decorat 3D?
In afara faptului ca aspectul tridimensional al peretilor te lasa fara suflu atunci cand pasesti pentru prima oara intr-o locuita amenajata in acest fel, designul 3D are multe alte avantaje atragatoare. De pilda, ele sunt perfecte pentru ascunderea imperfectiunilor peretilor, fara sa fie nevoie de gletuire periodica si alte interventii costisitoare.
                            
In plus, modelele 3D ofera o deflexiune foarte interesanta a luminii, sunt usor de instalat si vopsit, inlocuind cu succes clasicul tapet.
Aplicatiile 3D pentru pereti sunt si foarte rezistente la foc, impermeabile si indeplinesc standardele europene de siguranta si rata de expansiune. Ele se lipesc pur si simplu cu un lipici rezistent special, fiind usor de montat fara ajutorul unui profesionist.
                             
                                                        Modele de pereti decorati 3D
Toate aplicatiile 3D pentru pereti vin in varianta standard de alb, ca apoi sa poata fi vopsite in orice culoare, in functie de preferinte si de designul general al camerei.
                              
Un prim model de design 3D este cel in "dune", care adauga dimensiune spatiului pe orizontala si se potriveste excelent cu un stil de decor clasic, rafinat si regulat.
  
O alta varianta a designului 3D este cea in romburi tridimensionale si ofera efectul vizual de "adancime" a peretilor, facand camera sa para mai compacta. Arata grozav intr-un decor modern si relaxat, cu decoratiuni metalice si piese de mobilier lucioase, simple si futuriste. De asemenea, privite dintr-un unghi lateral, romburile 3D formeaza valuri hipnotizante, ce iti dau senzatia ca se misca.


Excentricii pot adora designul 3D cu cercuri in relief, numit de studioul 3DWalldecor "moonscape" (n.r. peisaj lunar). El se potriveste livingurilor foarte spatioase si adauga un plus de armonie estetica decorului, prin curbele care "indulcesc" liniile dure.



In fine, al patrulea model de design 3D pentru pereti vine in varianta dreptunghiurilor iesite in relief, ca niste pernute care te indeamna la destindere si relaxare. Ele pot fi de bun augur in dormitor sau il alte camere de relaxare, insa arata la fel de bine si in living.
Sablonul nu este recomandat pentru camerele mai putin spatioase, intrucat ingusteaza vizual dimensiunea incaperilor. In schimb, pot fi folosite si pe holuri lungi si impersonale, deoarece adauga un plus de caldura si ospitalitate spatiilor reci.




                                                                                                                                                                                      sursa: www.ele.ro

Comentarii

Postări populare